Elevii și studenții din România pot primi 200 de euro de la stat pentru achiziționarea unui calculator sau laptop. Află în ce constă proiectul și când se va afișa lista cu beneficiari.
200 de euro pentru calculator
Proiectul „Euro 200” este o inițiativă guvernamentală care oferă elevilor și studenților până în 26 de ani, cu posibilități financiare reduse, un ajutor de 200 de euro pentru achiziționarea de calculatoare.
Persoanele eligibile acestui program, trebuie să dovedească faptul că venitul său se încadrează în condițiile proiectului și că dispune de restul banilor pentru prețul final al unui calculator sau laptop.
Cererile pentru acest ajutor din partea statului au fost depuse până pe data de 20 mai. În prezent se derulează anchetele sociale și sunt evaluate cererile de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ împreună cu comisiile de anchetă socială, până pe data de 7 iunie 2024.
Conform calendarului transmis de Ministerul Educației, lista finală cu beneficiarii, se va afișa pe data de 26 iulie, pe site-ul oficial.
Citește și: hCând are loc înscrierea la Bacalaureat 2024. Elevii se pregătesc de examen
Calendarul programului Euro 200
- Până pe 10 mai: Stabilirea și numirea comisiilor județene, a comisiilor din unitățile și instituțiile de învățământ.
- Până pe 20 mai: Depunerea cererilor și dosarelor cu actele doveditoare.
- 21 mai – 7 iunie: Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ împreună cu comisiile de anchetă socială.
- 10 – 11 iunie: Centralizarea cererilor la Comisia centrală prin intermediul portalului dedicat.
- 20 iunie 2024: Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei nominale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru.
- 25 iunie: Afișarea în fiecare unitate de învățământ a listei beneficiarilor.
- 1 – 4 iulie: Depunerea contestațiilor.
- 5 – 12 iulie: Rezolvarea contestațiilor.
- 12 iulie: Afișarea rezultatului contestațiilor în fiecare unitate de învățământ.
- 26 iulie: Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru.
- 9 – 23 august: Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației și distribuirea către inspectoratele școlare/universități.
- 26 august–6 septembrie: Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari.
- 2 septembrie – 16 octombrie: Achiziționarea de calculatoare.
- 20 august – 24 octombrie: Depunerea copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți.
- 21 august – 25 octombrie: Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor de pe facturi şi de pe procesele-verbale de predare-primire spre decontare, la comisia județeană, respectiv la comisiile din instituțiile de învățământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat.
- 26 august – 25 noiembrie: Decontarea către operatorii economici.
Citește și: Când începe vacanța de vară în 2024? Elevii vor sta acasă 11 săptămâni
Condiții de acordare a banilor
Calculatoarele a căror achiziționare se realizează prin ajutor financiar vor cuprinde în mod obligatoriu un sistem de operare licențiat.
Configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă sprijinul financiar, ce trebuie să includă și software de bază licențiat, incluzând un sistem de operare și un program antivirus, este următoarea:
a) pentru desktop-procesor cu frecvență nominală minimum 3.0 GHz; HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240 GB; RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB; monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5“ şi rezoluție minimum 1.920 x 1.080; tastatură, mouse optic; cameră web;
b) pentru laptop, notebook, Ultrabook şi dispozitive echivalente – procesor cu minimum 2 nuclee; RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB; HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240 GB; diagonală minimum 14“; rezoluție minimum 1.366 x 768; cameră web.