În România, femeile însărcinate beneficiază de un set de măsuri de sprijin financiar menite să le asigure un nivel de siguranță economică și socială în perioada maternității. Aceste ajutoare sunt acordate în timpul sarcinii și după naștere, contribuind astfel la îmbunătățirea sănătății mamelor și copiilor și la reducerea stresului financiar asociat cu maternitatea.
Ce beneficii au femeile însărcinate din România
Iată ce beneficii au viitoarele mămici!
1. Vouchere materna
„Vouchere Materna” reprezintă un program de sprijin financiar oferit femeilor gravide cu domiciliul stabil sau viză de reședință în București de cel puțin 6 luni, care au vârsta de peste 18 ani și au trecut de săptămâna a 10-a de sarcină.
Scopul programului este de a le oferi femeilor gravide resurse financiare pentru a-și acoperi o parte din cheltuielile medicale.
Fiecare gravidă primește 2 vouchere, în valoare totală de 2000 de lei, decontați în tichete de câte 50 de lei. Primul voucher se acordă după procesarea cererii. Al doilea voucher se oferă la cererea femeii gravide, după intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină.
Cu aceste vouchere, femeile însărcinate pot achita orice serviciu medical necesar monitorizării sarcinii, din orice clinică publică sau privată, cu care societatea emițătoare a voucher-ului are contract.
De asemenea, banii pot fi folosiți pentru a achiziționa orice tratament medicamentos, inclusiv suplimente nutritive sau dispozitive medicale, din orice farmacie (diferența dintre prețul de referință decontat de CASMB și prețul la raft).
Citește și: Ce analize medicale se fac în al treilea trimestru de sarcină?
2. Concediu medical
Potrivit legii, femeile însărcinate au dreptul la concediul medical, în cazul în care nu se simt bine, au nevoie de repaus sau internare. Pentru această perioadă, angajatorul va plăti 75% din media veniturilor nete.
3. Concediu de maternitate
Femeile însărcinate au dreptul la 126 de zile de concediu de maternitate, format din 63 de zile de concediu prenatal (înainte de naștere) și 63 de zile de concediu postnatal (după naștere).
În timpul concediului, femeile primesc indemnizația de maternitate, care le permite să se concentreze pe sănătatea lor și a copilului fără să se îngrijoreze de pierderea veniturilor.
Citește și: Cine poate solicita concediul de creștere a copilului în afară de mamă
După aceste zile, mamele din România pot solicita Indemnizația de maternitate, care este de 85% din venitul mediu lunar net din ultimele 6 luni dinaintea concediului de maternitate.
Acte necesare pentru indemnizație
- Cerere tip pentru indemnizație creștere copil.
- Actul de identitate al solicitantului – copie şi original.
- Actul de identitate al celuilalt părinte – (copie şi original).
- Certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul (copie şi original).
- Certificat de căsătorie (copie şi original).
- Adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana îndreptățită a realizat venituri salariale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului Fiscal, timp de 12 luni consecutiv, în ultimele 24 luni anterior datei nașterii copilului.
- Declarație pe proprie răspundere (în cazul în care dreptul se solicită de către tată) din care să rezulte dacă mama a beneficiat sau nu de concedii medicale pentru nou-născut.
- Extras de cont bancar pe numele beneficiarului, dacă este cazul.